Un aparat de la Direcţia Sanitară Veterinară de la Brăila care până recent a fost utilizat pentru depistarea gripei porcine va fi folosit de specialiştii brăileni la testarea pentru coronavirus.
Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc, care a dezvăluit faptul că autorităţile lucrează de mai mult timp la această idee.
Experţii au stabilit că aparatul poate fi utilizat la depistarea virusului COVID-19, aşa că reprezentanţii autorităţilor locale au comandat deja mai multe seturi de teste.
Prefectul Cătălin Boboc a declarat că aparatul va funcţiona peste câteva zile şi va face în jur de 200 de teste pe zi. Prioritate la testare vor avea cadrele medicale, persoanele aflate în carantină şi cele izolate la domiciliu.
„O veste foarte bună pentru brăileni! De ceva timp, împreună cu directorii Direcţiei Sanitar Veterinară şi Direcţiei de Sănătate Publică, lucrăm la găsirea unei soluţii extrem de necesare în situaţia actuală, pe care am decis să o anunţăm doar când va fi viabilă. Azi e momentul! În câteva zile, va fi operaţional aparatul Real Time PCR de la Direcţia Sanitară Veterinară, care va putea depista noul coronavirus. DSP a demarat deja achiziţia kiturilor”, a anunţat, pe Facebook, prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.
Brăilenii au păreri împărţite despre ideea de a folosi un aparat al DSV pentru testele de depistare a COVID-19.
„Este un lucru foarte bun … Doar după ce vor fi oamenii testaţi, o să ştim cu toţii numărul real al celor infectaţi”, crede un brăilean.
Alţii însă, au opinii diferite. O femeie se plânge de lipsa medicamentelor din farmacii. „Totul se axează pe CORONA, dar ce facem cu bolnavii de tiroidă şi criza din farmacii de Euthirox? Sunt oamenii disperaţi de la bebeluşi până la vârstnici”.
Altă femeie consideră că autorităţile ar trebui să acorde prioritate materialelor de protecţie pentru medici: „Bine că faceţi rost de aparate să aveţi unde să băgaţi miliarde, dar echipamentele lipsesc cu desăvârşire. Cadre medicale au contact direct cu pacienţi suspecţi şi confirmaţi pozitiv şi nu au nici măcar o amărâtă de mască! Chiar şi medicii care lucrează în privat se plâng, că sunt mult mai echipaţi în clinici decât în spitale”.
Foto: Pixabay